CCIFER și Clubul Francofon de Afaceri din Sibiu (CFAS) au plăcerea de a va invita în data de 26 septembrie la un eveniment organizat la Thimm Packaging, în Sibiu.

Programul evenimentului vă propune o prezentare tehnică, o vizită și o serie de întâlniri B2B prestabilite, un cadru profesional pentru a încuraja schimbul de informații tehnice și crearea de noi oportunități de afaceri, beneficiind de expertiza reprezentanților Thimm Packaging.

Grupul THIMM este un furnizor de ambalaje din carton ondulat de înaltă calitate și ambalaje pentru transportul de mărfuri. Portofoliul de soluții include ambalaje pentru transport și vânzare din carton ondulat, sisteme de prezentare (display-uri), sisteme de ambalare din cele mai variate combinații de materiale și produse imprimate pentru prelucrare industrială. Gama de servicii și produse oferite de THIMM este completată cu o paletă largă de servicii auxiliare ambalajelor pe întregul lanț de aprovizionare. Clienții grupului sunt concerne renumite, producătoare de articole de marcă din toate domeniile. THIMM este o societate de familie înființată în 1949 și are peste 3.200 de angajați în 19 locații din Germania, Cehia, România, Polonia, Franța și Mexic și o cifră de afaceri anuală de aproximativ 645 milioane Euro.

Agenda:

Cuvânt de deschidere :

  • Vasile SARAC – Director General, Thimm Packaging
  • Membru Consiliul Director CCIFER
  • Ion CIOLACU - Consul onorific al Franței la Brașov
  • Președinte CFAS

Noutăți legislative și fiscale cu impact pentru companii - FINEXPERT

Prezentare tehnică Thimm Packaging

Întâlniri B2B prestabilite. În cadrul întâlnirilor B2B cu o durată de 10 minute fiecare, veți avea ocazia de a înțelege mai bine criteriile de selecție și eligibilitate și etapele procesului de achiziție, dar și de a vă prezenta oferta de produse și servicii. Reprezentanții Thimm Packaging care vor participa la întâlnirile B2B sunt:

  • Director General
  • Director Fabrică

Profilul participanților: directori generali, directori de achiziții și vânzări, responsabili tehnici ai companiilor membre și partenere CCIFER.

Any presented information is general and is not meant to address the specific conditions of a particular individual or legal person. Although we try to provide accurate and up-to-date information, there is no warranty that such information is accurate at the time of its receipt or that it continues to be accurate. No action should be taken based on this information without relevant professional assistance following a careful examination of the circumstances that are typical of a particular state of affairs.