Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combatarea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în vigoare de la 21 iulie 2019 (Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019) Regulamentul nr. 2/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în vigoare de la 9 septembrie 2019 (Monitorul Oficial nr. 736 din 9 septembrie 2019)
Precizări:
1. Legea se aplică persoanelor juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului. Acestea depun la înmatriculare, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților (ONRC);
2. Declarația pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice menționate anterior cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali, precum și modalitățile în care se exercită controlul asupra persoanei juridice;
3. Dacă reprezentantul legal al persoanelor juridice cărora li se aplică prezenta lege nu respectă obligația de depunere a declarației privind datele de identificare ale beneficiarului real, fapta va fi considerată contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
4. În cazul în care în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii contravenționale reprezentantul persoanei juridice nu a depus declarația privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunța dizolvarea societății;
5. De asemenea, instituțiile care funcționează la data intrării în vigoare a regulamentului privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului se conformează la dispozițiile acestui regulament:
a) până la data de 17 ianuarie 2020 pentru urmatoarele categorii de entități raportoare:
- instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit persoane juridice străine;
- instituțiile financiare persoane juridice române și sucursalele instituțiilor financiare persoane juridice străine;
- administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale;
- furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
- auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, cenzorii, persoanele care acordă consultanță fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;
- notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în anumite situații;
- furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii;
- agenții imobiliari;
- alte entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro.
b) în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi pentru societățile înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în registrul comerțului, cu excepția companiilor și societăților naționale, precum și a societăților deținute integral sau majoritar de stat.