-
Noi reglementări în domeniul plăților prin intermediul POS/alte soluții moderne
Legea nr. 191 din 19 iulie 2018 pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (Publicat în Monitorul Oficial Nr. 642 din 24 iulie 2018)
Precizări:
• Persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, dar și cele care desfășoară activități de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 50.000 de euro în echivalent lei, sunt obligate să accepte drept mijloc de plată și cardurile de debit și cardurile de credit prin intermediul unui terminal POS și/ sau al altor soluții moderne de acceptare.
• Anterior introducerii actului normativ, plafonul era de 10.000 de euro și erau vizate doar persoanele juridice care desfășurau activități de comerț cu amănuntul.
• Persoanele juridice în cauză vor putea să ofere serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituțiile acceptante (anterior erau obligate să dețină POS).
• Avansul este evidențiat distinct pe chitanța emisă de terminalul de plată și nu poate depăși suma de 200 lei. Tranzacțiile aferente avansului în numerar sunt asimilate retragerilor de numerar de la bancomate, iar comisioanele sunt stabilite în baza contractelor încheiate între părți și nu pot depăși 1% din valoarea avansului.
• Instituțiile acceptante de carduri au obligația instalării terminalelor POS în termen de maxim 30 de zile de la data solicitării operatorilor economici, a instituțiilor publice, a persoanelor juridice, precum și a comercianților prevăzuți mai sus.
Cheltuielile aferente achiziționării și instalării terminalelor de plată vor fi suportate de către instituțiile acceptante, iar cheltuielile aferente administrării și operării terminalelor POS vor fi stabilite în baza contractelor încheiate cu instituțiile desemnate anterior.
-
Procedura de regularizare CAS și CASS pentru 2017
Ordinul Președintelui ANAF nr. 1701 din 4 iulie 2018 pentru aprobarea Procedurii de stabilire și de regularizare a contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, precum și a formularului 631 „Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale” (Publicat în Monitorul Oficial nr.672 din 2 august 2018)
Precizări:
• Prevederile ordinului se aplică pentru stabilirea CAS și CASS datorate pentru veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017.
• Reamintim faptul că:
- Definitivarea CASS aferente anului 2017 se realizează de către organul fiscal pentru următoarele categorii de venituri:
a) venituri din activități independente;
b) venituri din activități agricole, silvicultură, piscicultură;
c) venituri din asocieri cu persoane juridice;
d) venituri din cedarea folosinței bunurilor: venituri din investiții;
e) venituri din alte surse.
- Definitivarea CAS aferente anului 2017 se realizează de organul fiscal pentru veniturile din activități independente, determinate în sistem real, și anume:
a) venituri din activități de producție, comerț, prestări de servicii;
b) venituri din profesii liberale;
c) venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
-
Procedura de stabilire din oficiu a impozitului pe venit
Ordinul președintelui ANAF nr. 1869 din 31 iulie 2018 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice (Publicat în Monitorul Oficial nr. 701 din 10 august 2018)
Precizări:
• Potrivit art. 107 din Codul de procedură fiscală, nedepunerea declarației de impunere dă dreptul organului fiscal central competent de a stabili din oficiu impozitul pe venitul net anual impozabil/impozitul anual datorat, pe fiecare sursă și categorie de venit.
• Având în vedere modificările legislative din ultima perioadă, s-a impus o actualizare a prevederilor procedurale utilizate în prezent.
• Astfel, în funcție de categoria de venit, există prevederi ce fac referire la regulile de estimare a bazei de impozitare, la procedurile aplicate de organul fiscal, dar și la termenele de realizare ale acestora.
• De asemenea, a fost aprobat formularul „Referat privind estimarea bazei de impozitare a veniturilor persoanelor fizice”.
De asemenea, au fost aprobate prin OPANAF nr. 3695/2016 formularele “Notificare privind nedepunerea la termen a declarației de impunere” și “Notificare privind nedepunerea la termen a declarației de impunere conform art. 107 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală”.
-
Noi proiecte legislative relevante în domeniul fiscal
Proiect privind modificarea CoduluI Fiscal
Proiect de lege pentru modificarea și completarea Codului Fiscal publicat în data de 27 august 2018 pe website-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice
Precizări:
• Promovarea acestui act normativ are la bază necesitatea transpunerii în legislația națională în domeniul TVA, până la 31 decembrie 2018, a prevederilor Directivelor europene în ceea ce privește tratamentul aplicat cupoanelor valorice și anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță.
• În prezent, nu există reguli unitare la nivelul statelor membre cu privire la regimul TVA aplicabil cupoanelor valorice, întrucât Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA nu conține prevederi în acest sens. În România există prevederi cu privire la impozitarea operațiunilor pentru care se utilizează cupoane valorice în normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare. Aceste reguli au fost implementate în baza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniu.
• Totodată, în prezent persoanele impozabile nestabilite în Uniunea Europeană nu pot aplica regimul special pentru servicii electronice, de telecomunicații, televiziune și radiodifuziune, dacă sunt înregistrate în scopuri de TVA în UE.
• Așadar, sunt stabilite reguli specifice cu privire la tratamentul TVA aplicat cupoanelor valorice care vizează:
(i) definirea cupoanele valorice și clasificarea acestora în cupoane valorice cu utilizare unică și cupoane valorice cu utilizări multiple;
(ii) stabilirea faptului generator al TVA și a regimului TVA aplicabil în cazul celor două categorii de cupoane valorice. Astfel, în cazul cuponului valoric cu utilizare unică exigibilitatea taxei intervine la momentul transferului cuponului valoric, în timp ce în cazul cuponului valoric cu utilizări multiple intervine la momentul predării efective a bunurilor sau a prestării serviciilor.
Predarea efectivă a bunurilor/prestarea efectivă a serviciilor în schimbul unui cupon valoric cu utilizare unică acceptat drept contrapartidă sau parte a contrapartidei nu este considerată o tranzacție independentă pentru partea contrapartidei acoperită de cupon în timp ce pentru cealaltă parte a contrapartidei care nu este acoperită de cupon se consideră că are loc o tranzacție independentă.
În situația unui cupon valoric cu utilizări multiple, predarea efectivă a bunurilor/prestarea efectivă a determină exigibilitatea TVA, în timp ce livrarea cuponului nu intră în sfera TVA.
• Proiectul de lege propune următoarele modificări cu privire la serviciile electronice, de telecomunicații, televiziune și radiodifuziune:
(i) modificarea locului prestării pentru serviciile electronice, de telecomunicații, televiziune și radiodifuziune, efectuate către persoane neimpozabile din alte state membre UE, sub plafonul de 10.000 euro;
Locul prestării este în prezent la beneficiar, indiferent de volumul serviciilor prestate de prestator în Uniunea Europeană. Pentru prestările de servicii electronice, de telecomunicații, televiziune și radiodifuziune, efectuate către persoane neimpozabile din alte state membre UE, sub plafonul de 10.000 euro, locul prestării va fi în statul în care este stabilit prestatorul, cu posibilitatea ca prestatorul să opteze de la început ca prestările sale să fie impozitate în statul membru în care este stabilit beneficiarul. Pentru prestările de servicii care depășesc acest plafon se vor aplica aceleași reguli ca și în prezent, respectiv se vor impozita în statul membru în care este stabilit beneficiarul.
(ii) aplicarea regulilor de facturare din statul membru în care este stabilit prestatorul, pentru serviciile pentru care se aplică regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicații, televiziune și radiodifuziune;
(iii) Este modificată definiția persoanei impozabile nestabilită în Uniunea Europeană.
Conform proiectului, prevederile au aplicabilitate începând cu 1 ianuarie 2019.
Proiect de lege care reglementează monografia contabilă cu privire la distribuirea de dividende trimestrială
Proiect de Ordin pentru completarea unor reglementări contabile publicat în data de 27 august 2018 pe website-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice
Precizări:
Acest ordin completează reglementările contabile în ceea ce privește distribuirea de dividende în cursul exercițiului financiar, astfel:
- Entitățile care au optat potrivit legii pentru repartizarea dividendelor în cursul exercițiului financiar înregistrează repartizarea în contul 463 “Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul financiar”.
- Entitățile care au optat, potrivit legii, pentru repartizarea trimestrială de dividende întocmesc situații financiare interimare formate din bilanț și contul de profit și pierdere. Veniturile și cheltuielile astfel raportate se stabilesc cumulat de la începutul exercițiului financiar până la finele trimestrului pentru care entitatea a optat să repartizeze dividende.
Situațiile financiare interimare reprezintă situații financiare cu scop special, acestea fiind destinate repartizării de dividende în cursul exercițiului financiar și sunt întocmite pe baza balanței de verificare. În vederea întocmirii acestor situații financiare se efectuează inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. Rezultatele inventarierii și ale evaluării efectuate sunt înregistrate în contabilitate, conform reglementărilor contabile aplicabile.
Situațiile financiare interimare se depun în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora de către AGA.
Proiect privind noi măsuri în domeniul inspecției economico-financiare
Ordonanță privind reglementarea unor măsuri în domeniul inspecției economico-financiare (Publicată în data de 23 august 2018)
Precizări:
• Sunt introduse noi prevederi cu privire la:
- controlul modului de respectare a utilizării mijloacelor financiare și a bunurilor materiale primite de beneficiarii sponsorizărilor și mecenaților;
- controlul modului de respectare a utilizării fondurilor primite de beneficiarii sumelor redirecționate în baza Titlului IV din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, în scopul pentru care au fost înființați sau funcționează;
- controlul privind fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul general consolidat al statului.
Controalele precizate mai sus sunt efectuate de către Ministerul Finanțelor Publice prin aparatul de inspecție economico-financiară.
-
Modificare procedură înregistrare operatori produse energetice
Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare (Publicat în Monitorul Oficial nr.700 din 10 august 2018)
Precizări:
• Conform prevederilor Codului Fiscal, operatorii economici care distribuie şi comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi cei care distribuie şi comercializează angro băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat au obligația să se înregistreze la organul fiscal.
• Înregistrarea operatorilor economici care desfășoară activități de distribuție și comercializare în sistem angro de produse energetice se realizează la cererea operatorilor economici, pentru fiecare depozit angro, prin depunerea formularului „Cerere de înregistrare/menţiuni a activităţii de distribuţie şi de comercializare în sistem angro de produse energetice”.
• Înregistrarea operatorilor economici care desfășoară activități de distribuție și de comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat se realizează la cererea contribuabililor interesați, prin depunerea formularului „Cerere de înregistrare şi atestare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat”.
• Prin ordin au fost aduse modificări privind procedura de înregistrare, inclusiv asupra condițiilor necesare a fi îndeplinite.
• Operatorii economici care au fost înregistrați să distribuie și să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, produse energetice, precum și cei înregistrați să distribuie și comercializeze în sistem angro, fără depozitare, băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat pot să depună, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare și documentele aferente.
• La expirarea termenului prevăzut mai sus, atestatele emise pentru operatorii economici înregistrați să distribuie și să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, produse energetice, precum și pentru cei înregistrați să distribuie și comercializeze în sistem angro, fără depozitare, băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat își pierd valabilitatea.
Any presented information is general and is not meant to address the specific conditions of a particular individual or legal person. Although we try to provide accurate and up-to-date information, there is no warranty that such information is accurate at the time of its receipt or that it continues to be accurate. No action should be taken based on this information without relevant professional assistance following a careful examination of the circumstances that are typical of a particular state of affairs.