- Abrogare sistem split - TVAOrdonanță de urgență nr. 78 din 18 decembrie 2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (Monitorul Oficial nr. 1031 din 23 decembrie 2019).
Precizări:
- Se abrogă sistemul plății defalcate a TVA;
- Această prevedere intră în vigoare începând cu 1 februarie 2020;
- Până la data intrării în vigoare a celor menționate anterior, contul de TVA poate fi executat silit de către orice creditor, indiferent de natura creanței;
- În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentului articol, unitățile Trezoreriei Statului la care persoanele care au aplicat acest sistem au conturi deschise, vor transfera automat disponibilul existent în soldul conturilor de TVA în contul de disponibil al titularului, deschis la aceași unitate a Trezoreriei, sau în contul instituției de credit comunicat de persoana respectivă.
- Regulament privind instituirea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului
Regulamentul nr. 13 din 28 noiembrie 2019 privind instituirea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului prin intermediul sectoarelor financiare supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (Monitorul Oficial nr. 991 din 10 decembrie 2019).
Precizări:
- Prevederile prezentului regulament se aplică în vederea prevenirii actelor de spălare a banilor si finanțare a terorismului;
- Instituțiile cărora li se aplică acest regulament sunt:
• asiguratorii;
• depozitarii centrali, administratorii de fonduri alternative de investiții, contrapărțile centrale, societățile de servicii de investiții financiare și alte entități autorizate în baza legislației naționale în vederea prestării serviciilor și activităților de investiții, societățile de administrare a investițiilor, societățile de investiții, entitățile care administrează un loc de tranzacționare, Fondul de compensare a investitorilor, așa cum sunt definiți potrivit prevederilor legale;
• administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează;
• sucursale situate într-un stat membru ale instituțiilor financiare, indiferent dacă sediile lor reale sunt situate într-un stat membru sau într-un stat terț;
• întreprinderi de investiții;
• organism de plasament colectiv care își comercializează unitățile sau acțiunile;
• instituțiile financiare persoane juridice române și sucursalele instituțiilor financiare persoane juridice străine;
• administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale.
- Aprobarea modelului cadru al protocolului de colaborare între ANAF și instituțiile financiare nebancare, în vederea schimbului de informații
Ordinul 3.194 din 26 noiembrie 2019 pentru modificarea Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală 3.731/2016 privind aprobarea modelului cadru al protocolului de colaborare în vederea schimbului de informații între Agenția Naționala de Administrare Fiscală și instituțiile financiare nebancare (Monitorul Oficial nr. 1015 din 17 decembrie 2019).
Precizări:
- Se stabilește modelul cadru al protocolului de colaborare în vederea schimbului de informații între Agenția Națională de Administrare Fiscală și instituțiile financiare nebancare;
- Se stabilește ce anume sunt datele cu caracter personal și în ce constă protecția acestora în cadrul prezentului Ordin.
- Salariul de bază minim brut în România
Hotărârea nr. 935 din 13 decembrie 2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial nr. 1010 din 16 decembrie 2019).
Precizări:
- Începând cu 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de 2.230 lei/luna, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore (13,327 lei/ora);
- Excepție: pentru persoanele cu funcții încadrate pe nivelul de studii superioare, care au vechime de minin 1 an în domeniul respectiv, salariul minim garantat va fi de 2.350 lei/lunar, în aceleași condiții ca cele menționate anterior;
- De menționat este și faptul că această creştere a salariului minim brut în anul 2020 conduce la majorarea plafonului în funcţie de care persoanelor fizice ce obţin venituri non-salariale le poate reveni obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate întrucât aceste plafoane se determină în funcţie de nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice pentru veniturile estimate;
- De asemenea, creșterea salariului minim are impact în sensul majorării, asupra normelor de venit pentru persoanele care obțin venituri din activități independe.
- Eliminare supra-impozitare contracte de muncă part-time
Legea nr. 263 din 30 decembrie 2019 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Monitorul Oficial nr. 1054 din 30 decembrie 2019).
Precizări:
- Se abrogă prevederile speciale de stabilire a contribuțiilor sociale (CAS și CASS) în cazul persoanelor fizice care obțin venituri sub nivelul unui salariu minim brut pe economie;
- Începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2020, pentru veniturile realizate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, se vor datora contribuții sociale (pensie și sănătate) calculate la veniturile efectiv obținute, chiar dacă acestea sunt sub nivelul unui salariu minim brut pe economie;
- Legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2020.
- Praguri Intrastat
Ordinul 1.827 din 25 octombrie 2019 al președintelui Institutului Național de Statistică privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri în anul 2020 (Monitorul Oficial nr. 940 din 22 noiembrie 2019).
Precizări:
- În anul 2020 pragurile valorice intrastat se vor menține la suma la 900.000 lei pentru fiecare tip de tranzacție (introducere, respectiv ieșire de bunuri în cadrul UE).
- Accize
Legea nr. 263 din 30 decembrie 2019 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Monitorul Oficial nr. 1054 din 30 decembrie 2019).
Precizări:
- Se elimină supraacciza la carburanţi;
- Astfel, începând cu 1 ianuarie 2020, odată cu eliminarea supraaccizei la carburanţi, un plin de combustibil de 60 de litri va fi, în medie, cu 20 de lei mai ieftin față de anul 2019;
- De asemenea, majorarea accizei la ţigarete va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020.
- Remedii rapide în sfera TVA – proiect
Directiva (UE) 2018/1910 a Consiliului din 4 decembrie 2018 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește armonizarea și simplificarea anumitor norme din sistemul taxei pe valoarea adăugată pentru impozitarea schimburilor comerciale dintre statele membre.
Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2018/1912 al Consiliului din 4 decembrie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr.282/2011 în ceea ce privește anumite scutiri pentru operațiunile intracomunitare.
Precizări:
- Modificările ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, însă până la acest moment Directiva nu a fost încă transpusă în legislația locală, nefiind aplicabilă direct. Totuși, prevederile Regulamentului sunt aplicabile direct, fără a fi necesară transpunerea.
- Cele patru remedii rapide vizează:
• Implementarea obligatorie a măsurilor de simplificare pentru stocuri la dispoziția clientului (în România exista deja această măsură de simplificare însă nu era obligatorie).
Practic, în anumite condiții, transportul bunurilor dintr-un stat membru în altul în scopul vânzării ulterioare către un client deja identificat (i.e. stocurile rămânând la dispoziția acestuia) nu este asimilat unui transfer la momentul transportului, ci la momentul transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor.
Astfel, se evită obligațiile de înregistrare în scopuri de TVA în România a furnizorului stabilit în alt stat membru decât România.
Din păcate, nu sunt prevăzute încă măsuri tranzitorii care să clarifice statutul contribuabililor deja înregistrați direct în scopuri de TVA în România - pentru astfel de scheme - în contextul noilor prevederi.
• Simplificarea regulilor pentru alocarea transportului în cazul tranzacțiilor în lanț; În cazul tranzacțiilor A->B->C (i.e. două vânzări și un singur transport de la A la C), unde fiecare persoană juridică se află în state membre diferite:
- Dacă transportul bunurilor se realizează direct de la A la C, expedierea sau transportul se atribuie livrării efectuate către operatorul intermediar (B);
- Excepție: dacă operatorul intermediar a comunicat furnizorului său numărul de identificare în scopuri de TVA eliberat de către statul membru din care sunt expediate sau transportate bunurile, expedierea sau transportul se atribuie livrării de bunuri efectuate de către operatorul intermediar;
• Codul de TVA al clientului devine condiție de fond pentru aplicarea scutirii de TVA pentru livrări intracomunitare de bunuri;
Nedeclararea sau declarare incorectă în VIES va fi sancționată cu neaplicabilitatea scutirii pentru livrarea intracomunitară.
• Documentarea transportului pentru livrări intracomunitare de bunuri (măsura inclusă în Regulament, cu aplicare directă de la 1 ianuarie 2020):
- se prevăd două seturi de documente ce pot fi folosite pentru a justifica transportul bunurilor, în diverse combinații aplicabile de la caz la caz:
- un document CMR semnat/o scrisoare de trăsură semnată, un conosament, o factură de transport aerian de mărfuri, sau o factură de la transportatorul bunurilor și
- documente precum polițe de asigurare corespunzătoare expedierii sau transportului bunurilor sau documente bancare care să ateste plata pentru expedierea sau transportul bunurilor, documentele oficiale eliberate de o autoritate publică (ex. notariat), care să ateste sosirea bunurilor în statul membru de destinație, precum și o chitanță eliberată de un antrepozitar în statul membru de destinație care să ateste depozitarea bunurilor în respectivul stat membru.
- documentele de transport trebuie să fie emise de două părți diferite care sunt independente atât una față de cealaltă, cât și față de cumpărător sau vânzător.
Recomandăm analiza detaliată a lanțului logistic pentru a identifica varianta de documentare protrivită.
- Proiecte legislative privind tratamentul elementelor hibride
Transpunerea în legislaţia naţională a următoarelor directive ale Consiliului Uniunii Europene:
1. Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne şi
2. Directiva (UE) 2017/952 a Consiliului din 29 mai 2017 de modificare a Directivei (UE) 2016/1164 în ceea ce privește tratamentul neuniform al elementelor hibride care implică țări terțe
- Element hibrid – aceeași/același plată/instrument/entitate/transfer/activitate economică ce este calificată/calificat în mod diferit în două jurisdicții fiscale implicate;
- Măsurile fiscale în legatură cu directivele menţionate anterior urmăresc implementarea de reguli care să neutralizeze tratamentele neuniforme importate şi tratamentele neuniforme ale elementelor hibride care apar atât între state membre, cât şi în legătură cu state terţe, şi care sunt exploatate de contribuabili în vederea evitării plăţii obligaţiilor fiscale.
- În vederea combaterii evitării plăţii impozitului pe profit, se impune contribuabilului român aplicarea uneia din următoarele reguli (acestea depinzând de natura tratamentului neuniform identificat):
- Refuzarea dreptului de deducere pentru o plată/cheltuială/pierdere,
- Se include o plată în veniturile impozabile.
- Proiecte legislative privind reglementările contabile
I. Modificări Ordinul Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate:
- La înregistrarea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor și la înregistrarea provizioanelor, principiul prudenței se aplică și cu ocazia raportărilor periodice întocmite potrivit legii;
- O asemenea metodă de recunoaștere trebuie aplicată consecvent de la o perioadă de raportare la alta.
II. Modificări ORDIN Nr. 897/2015 din 3 august 2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor:
Au fost propuse 2 modificări în ceea ce privește fuziunile prin absorbţie:
- la momentul întocmirii protocolului de predare-primire, societatea absorbantă trebuie sa se asigure că societatea absorbită şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege care se referă la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale, stabilite prin legea contabilităţii;
- dacă societatea absorbită există din punct de vedere legal la sfârșitul exerciţiului financiar de raportare, aceasta trebuie să întocmească şi să depună situaţiile financiare potrivit legii.
În cazul în care societatea aborbită este radiată în perioada cuprinsă între data la care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi termenul de depunere a acestora, aceste situaţii vor fi depuse înainte de încetarea existenţei societăţii absorbite.
- Proiecte legislative privind extinderea teritoriului vamal al U.E.
Directiva (UE) 2019/475 a Consiliului din 18 februarie 2019 de modificare a Directivelor 2006/112/CE și 2008/118/CE în ceea ce privește includerea comunei italiene Campione d'Italia și a apelor italiene ale lacului Lugano în teritoriul vamal al Uniunii și în domeniul de aplicare teritorială al Directivei 2008/118/CE.
Transpunerea acestei directive urmărește:
- includerea comunei italiene Campione d'Italia şi a apelor italiene ale lacului Lugano în teritoriul vamal al Uniunii şi în domeniul de aplicare teritorială al Directivei 2008/118/CE a Consiliului în legatură cu accizele;
- menţinerea teritoriilor menționate anterior în afara domeniului de aplicare teritorială al Directivei 2006/112/CE a Consiliului, în ceea ce priveşte TVA.