Ordin nr. 3896 / 2020 din 11.11.2020 pentru aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată de catre organul fiscal central publicat în Monitorul Oficial nr. 1104 din 19.11.2020
În contextul în care măsurile pentru combaterea pandemiei au generat dificultăţi de natură financiară pentru majoritatea operatorilor economici, aceştia confruntându-se în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate, prin O.U.G. nr. 181/2020 a fost reglementată o procedură specială de eșalonare la plată, mai avantajoasă în termeni administrativi pentru contribuabili decât eșalonarea clasică prevăzută de Codul de procedură fiscal sau restructurarea fiscală prevăzută de OG 6/2019.
Eșalonarea la plată în formă simplificată se aprobă pentru o perioadă de cel mult 12 luni, fără constituirea de garanții, și vizează obligațiile fiscale principale și accesorii a căror scadență s-a împlinit după data declarării stării de urgență (16 martie 2020) și nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Sumele pentru care se va acordă eșalonarea simplificată trebuie să fie mai mari de 500 RON în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 RON în cazul persoanelor juridice. Cererea de eșalonare trebuie depusă la organul fiscal până la data de 15.12.2020 inclusiv.
Pentru a putea beneficia de eșalonarea la plată, debitorul va trebui să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
- să nu se afle în procedura falimentului; să nu se afle în dizolvare;
- să nu înregistreze obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă şi nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
- să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară;
- să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, conform vectorului fiscal.
Atragem atenția asupra faptului că, prin depunerea cererii de eșalonare simplificată, contribuabilii sunt obligați să renunțe totodată la notificările prin care și-au exprimat intenția de a beneficia de anularea accesoriilor reglementată prin OUG 69/2020, precum și de măsurile de restructurare fiscal introduse prin OG 6/2019.
În termeni de costuri, de la data deciziei de eșalonare dar nu mai devreme de 26 decembrie 2020, contribuabilul va datora dobânzi în sumă de 0,01% pe zi din fiecare rată de eșalonare până la achitarea acestora. În cazul nerespectării graficului de eșalonare, o penalitate de 5% va fi aplicată asupra sumei rămasă nestinsă din rata de eșalonare, reprezentând obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii eșalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată.
Rămânem disponibili pentru a vă oferi informații suplimentare cu privire la facilitatea fiscală descrisă mai sus.