Ordonanța de urgență nr. 191/2020 pentru prelungirea termenelor privind depunerea unor documente prevăzute în sarcina asociațiilor și fundațiilor, precum și a persoanelor juridice înregistrate în registrul comerțului.
În contextul epidemiologic actual, Guvernul Romaniei a publicat o nouă serie de măsuri urgente, cu caracter excepţional, privind acordarea unor perioade suplimentare pentru îndeplinirea unor obligații. Enumerăm mai jos principalele măsuri adoptate.
Prelungirea termenului până la care se depune declarația privind beneficiarul real:
- termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real prevăzut de Legea 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, pentru societățile înregistrate în registrul comerțului, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
- în termenul menționat mai sus, declarațiile privind beneficiarul real depuse de persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare a beneficiarului real, precum și atunci când intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, precum și declarațiile depuse de societățile înregistrate până la data intrării in vigoare a Legii 129/2019, cu modificările și completările ulterioare:
- pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică;
- pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier;
- pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.
- termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru modificarea privind datele de identificare ale beneficiarului real al asociației sau fundației, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă, declarată, în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
Prelungirea termenului privind îndeplinirea obligației de completare a documentelor potrivit cerințelor prevăzute pentru înființarea asociațiilor și a fundațiilor
- termenul menționat mai sus, de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă, se aplică și obligației de completare a documentelor potrivit cerințelor prevăzute pentru înființarea asociațiilor și a fundațiilor de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost stabilite de Legea 129/2019, cu modificările și completările ulterioare.