E-Factura obligatorie pentru produsele cu risc fiscal ridicat
Referințe: Ordin ANAF 12/2022, Ordin ANAF 83/2022, Ordin ANAF 10/2022, Ordonanța Guvernului 4/2022, Legea 5/2022
1. Lista produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relaţia B2B, pentru care este obligatorie E-factura
În Monitorul Oficial nr. 27 din 10 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul președintelui ANAF nr. 12/2022 privind stabilirea produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relaţia B2B.
Sunt astfel stabilite categoriile de produse și codurile NC pentru care furnizorii vor fi obligaţi, începând cu data de 1 iulie 2022, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistraţi în Registrul RO e-Factura.
Categoriile de produse cu risc fiscal ridicat sunt:
- legume, fructe, rădăcini şi tuberculi alimentari, alte plante comestibile;
- băuturi alcoolice;
- construcţii noi;
- produse minerale (apă minerală naturală, nisip şi pietriş);
- îmbrăcăminte şi încălţăminte.
2. Modificari asupra contribuabililor administrati DGAMC
În Monitorul Oficial nr. 95 din 31 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 83/2022 pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 1.721/2021 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, precum şi privind unele obligaţii declarative.
Prin acest act normativ sunt scoși din administrarea Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili (DGAMC) contribuabilii mari care au fost selectați anterior în funcție de criteriul continuității, însă au înregistrat o scădere a cifrei de afaceri raportate în situațiile financiare aferente anului 2020, comparativ cu cele aferente anului 2019, în procent mai mare de 50%, ori au declarat în situațiile financiare aferente acestor ani cifră de afaceri zero.
Contribuabilii eliminați de pe lista marilor contribuabili au obligația depunerii declarației informative D406 (SAF-T) respectând termenele pentru categoria de contribuabili din care fac parte ulterior reîncadrării.
3. Aprobarea procedurilor de colectare a creanțelor bugetare reprezentând TVA
În Monitorul Oficial nr. 27 din 10 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 10/2022 pentru aprobarea unor proceduri de colectare a creanțelor bugetare reprezentând TVA datorată de contribuabilii care aplică regimurile speciale.
Prin acest act normativ se aprobă procedurile de evidențiere și plată a sumelor reprezentând TVA datorată, precum și procedura de restituire a sumelor reprezentând TVA plătită în plus, proceduri aplicabile contribuabililor care aplică următoarele regimuri speciale:
- regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană,
- regimul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, pentru livrările de bunuri interne efectuate de interfețele electronice care facilitează aceste livrări și pentru serviciile prestate de persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar nu în statul membru de consum și pentru vânzarea la distanță de bunuri; și
- regimul special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe.
4. Scutirea de TVA pentru forțele armate ale altor state membre UE și prelungirea termenului pentru restructurarea obligațiilor bugetare restante
În Monitorul Oficial nr. 92 din 28 ianuarie 2022 a fost publicat OG nr. 4/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru prorogarea unui termen.
Prin acest act normativ se aplică începând cu data de 1 iulie 2022, scutirea de TVA pentru:
- Importul de bunuri de către forțele armate ale altor state membre efectuat in România în scopul unei acțiuni de apărare desfășurată pentru a implementa o acțiune a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate și aparare comune.
- Livrarea de bunuri netransportate în afara României și/sau prestarea de servicii efectuate în România destinate aprovizionării în cazul participării la o acțiune a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate și apărare comune.
- Livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forțelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinație, în scopul unei acțiuni a Uniunii Europene în cadrul politicii de securitate si apărare comune. Prin acest act normativ se extinde și termenul până la care contribuabilii pot solicita restructurarea obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2020, în baza Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, până la 31 iulie 2022.
5. Ratificarea Convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor
În Monitorul Oficial nr. 28 din 10 ianuarie 2022, a fost publicată Legea nr. 5/2022 pentru ratificarea Convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor (MLI). Textul Convenției este publicat în Monitorul Oficial nr. 28 bis din 10 ianuarie 2022.
Convenția multilaterală afectează modul de aplicare a prevederilor majorității tratatelor de evitare a dublei impuneri încheiate de România, așadar are un impact major asupra raționamentului fiscal aplicabil în relație cu contribuabilii cu rezidența fiscală într-una dintre jurisdicțiile implicate. Convenția multilaterală va produce efecte cel mai devreme începând cu luna iulie 2022.