Ordonanţa de urgenţă nr. 128/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi măsuri specifice pentru digitalizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, vizează eliminarea obligației de depunere a Declarației unice pentru anumite categorii de contribuabili.
Totodată, ANAF dorește să simplifice procesul prin introducerea declarațiilor pre-completate și a unui sistem electronic pentru depunerea acestora, cu scopul de a facilita declararea voluntară și de a reduce erorile în veniturile din evidența ANAF.
Aceste modificări propuse sunt menite să eficientizeze procedurile fiscale, să crească nivelul de conformare voluntară a contribuabililor și să contribuie la reducerea deficitului bugetar. Documentul vizează și sprijinirea digitalizării administrației fiscale, în linie cu obiectivele Planului Național de Redresare și Reziliență.
Aspecte vizate
1. Determinarea venitului net pentru activități independente - se modifică art. 69 alin. (9)
Contribuabilii care realizează venituri din activități independente și care depășesc un venit brut anual de 25.000 euro (echivalentul în lei), au obligaţia determinării venitului net anual în sistem real.
Opţiunea de a determina venitul net în sistem real este obligatorie pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi şi se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior.
Pentru a reveni la sistemul anterior, contribuabilul solicită în mod expres acest lucru prin Declarația unică, după perioada de 2 ani.
Aceste prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025 și fac referire la veniturile obținute în decursul anului 2025.
2. Obligații privind contractele de închiriere - conform art. 83 alin. (6)-(7)
Persoanele fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (închirierea proprietăților personale, cu excepția arendei și închirierilor turistice) au obligația de a înregistra contractul de închiriere la ANAF în termen de 30 de zile de la încheierea contractului sau de la modificarea acestuia.
În cazul bunurilor deținute în comun, proprietarii pot desemna un singur proprietar, uzufructuarul sau alt deţinător legal care îndeplineşte obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi și care ar putea fi responsabil pentru această obligație prin contractul de chirie sau prin actul adițional de modificare, reducând astfel povara birocratică.
Opțiunea nu se aplică în cazul contractelor de închiriere, aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2025, precum şi în cazul actelor de modificare a acestora, înregistrate la organul fiscal anterior acestei date.
Procedura privind desemnarea unei singure persoane responsabile cu declararea va fi reglementată ulterior printr-un OMFP, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ.
3. Venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură - conform art. 106 alin. (5) și (9) și art. 107 alin. (1), (2), (5)-(7)
Venitul din activități agricole va fi impozitat cu o cotă de 10% aplicată normei anuale de venit. Declarația unică pentru aceste venituri trebuie depusă anual, iar norma nu se ajustează dacă structura suprafețelor agricole se modifică în timpul anului.
Aceste prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025 și fac referire la veniturile obținute în decursul anului 2025.
4. Eliminarea obligativității estimării venitului
Prin eliminarea articolelor 120 și 120^1, persoanele fizice care aveau obligața completării Capitolului II: “Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate”, și care își stabileau impozitul pe venit și contribuțiile sociale estimate a fi datorate în anul în curs, nu vor mai avea obligația declarării impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale afarente.
Totodată, în corelație cu cele de mai sus, se elimină obligația depunerii în anul curent a Declarației Unice în cazul contribuabililor care în cursul anului fiscal încep sau încetează o activitate, precum și cei care întrerup temporar activitatea sau intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie, precum și în situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor de închiriere încheiate între părţi.
În aceste cazuri, persoanele fizice au obligația depunerii Declarației unice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor.
Aceste prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.
5. Venituri exceptate de la obligația depunerii Declarației Unice
Sunt exceptaţi de la obligaţia depunerii Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile so-ciale datorate de persoanele fizice, în vederea stabilirii şi declarării impozitului pe venit, contribuabilii care realizează:
a) venituri din cele prevăzute la alin.(1) pentru care impozitul se reţine la sursă şi reprezintă im-pozit final;
b) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în declaraţiile specifice;
c) venituri din pensii;
d) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;
e) venituri din premii şi din jocuri de noroc;
f) venituri din vânzarea energiei electrice în calitate de prosumatori exceptaţi/scutiţi, potrivit legii, de la plata obligaţiilor fiscale aferente cantităţii de energie electrică produse pentru autocon-sum, precum şi pentru excedentul vândut furnizorilor.
Aceste prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025 și fac referire la veniturile obținute în decursul anului 2025.
6. Contribuțiile de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate
Modificările cu privire la venitul estimat se aplică și în cazul CAS, respectiv CASS. Contribuabilii vor declara aceste obligații doar în anul fiscal pentru care se depune Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
Mai mult decât atât, se reglementează opțiunea persoanelor fizice de a plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în anumite condiții. Acestea pot opta pentru plată dacă încep activitățile independente, au pierdere fiscală, obțin venituri specifice sau nu sunt exceptate de la CASS.
Contribuția se calculează pe baza a 6 salarii minime brute pe țară și se declară prin Declarația unică oricând în cursul anului. Totuși, termenul de plată în acest caz este 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea.
Dacă, după opțiunea voluntară de a plăti CASS, persoana devine exceptată, nu se recalculează contribuția datorată.
7. Alte prevederi
• Pentru încadrarea venitului în plafoanele anuale, precum şi la stabilirea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, respectiv al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate, se va lua în calcul valoarea salariului minim brut pe ţară în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului, indiferent dacă în cursul aceluiași an se utilizează mai multe valori ale salariului minim brut pe țară.
• Mai mult decât atât, similar cu anii anteriori, se prevede o bonificație de până la 10% pentru contribuabilii care plătesc contribuțiile sociale la termen.
Modalitatea de aplicare și condițiile specifice de acordare a bonificațiilor vor fi reglementate prin Legea Anuală a Bugetului de Stat.
• Pentru persoanele care obțin venituri sub plafonul de 12 salarii minime brute și care optează pentru plata CAS, contribuția astfel plătită nu este returnabilă, dar este valorificată pentru stagiul de cotizare la pensie.
• Începând cu veniturile aferente anului 2025, ANAF transmite contribuabilului Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice precompletată cu datele privind veniturile realizate şi impozitul pe venit datorat, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi cuantumul contribuţiilor datorate, pentru anul de realizare a venitului, conform informaţiilor disponibile în bazele de date.
Procedura de precompletare, verificare şi transmitere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Contact
Disclaimer
Informațiile conținute în acest buletin informativ au scopul de a vă oferi o privire de ansamblu asupra noutăților legislative; buletinul informativ nu conține o analiză cuprinzătoare a fiecărui subiect. Pentru informații suplimentare în legătură cu subiectele expuse vă rugăm să ne contactați. Nu este acceptată nici o responsabilitate pentru deciziile sau omiterile în urma folosirii conținutului acestui buletin informativ.