Modificări ale Codului fiscal și Codului de procedură fiscală
Referințe: Ordonanța Guvernului 11/2022
Publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 31 ianuarie, Ordonanța Guvernului 11/2022 a adus o serie de modificări importante Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, astfel:
1. CODUL FISCAL
Începând cu anul 2022, cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, cheltuielile privind bursele private care nu pot fi scăzute din impozitul pe profit aferent anului curent nu se vor mai reporta. Astfel, anul 2021 este ultimul an pentru care mai este posibilă reportarea în urmatorii 7 ani, până în 2028. În mod similar se modifică și prevederile referitoare la posibilitatea de reportare a sumelor neutilizate de sponsorizări, mecenat sau burse private în cazul microîntreprinderilor.
Contribuabilii care aplică regimul fiscal al transferurilor de active, de rezidență fiscală și/sau de activitate economică desfășurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare vor declara și plăti un impozit trimestrial, cunoscut drept „exit tax”. De asemenea, se elimină obligația includerii acestui impozit în declarația anuală D101.
Sunt introduse noi prevederi care vizează membrii grupului fiscal ce pot beneficia de facilitățile introduse prin OUG 153/2020. Astfel, se precizează că, dacă cel puțin unul dintre membrii grupului intră sub incidența OUG 153/2020, persoana juridică responsabilă este obligată să depună declarația anuală consolidată până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, respectiv până la data de 25 a celei de-a șasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat.
Se instituie obligația notarilor publici de a declara transferurile de proprietăți imobiliare care au o valoare sub plafonul neimpozabil de 450.000 lei.
2. CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ
Plătitorul de dividende va depune o declarație de regularizare la organul fiscal competent în cazul în care din regularizarea anuală a dividendelor distribuite parțial în cursul anului rezultă sume de restituit la buget.
S-a prelungit termenul pentru soluționarea cererii de emitere a soluției fiscale individuale anticipate de la 3 la 6 luni. De asemenea, activitatea de emitere a soluțiilor fiscale individuale anticipate, trece în competența Ministerului Finanțelor.
Contribuabilii care pun la dispoziţie o interfaţă electronică prin care se facilitează tranzacţiile comerciale online au obligația de a raporta periodic organului fiscal central, informații referitoare la operațiunile desfășurate prin intermediul unei declarații pe propria răspundere. Modelul acestei declarații urmează să fie aprobat prin ordin ANAF.
Entitățile (SRL, SA, PFA, II, IF) care au înscrisă în registrul comerțului mențiunea privind inactivitatea temporară sau au activitatea suspendată, nu mai au obligația depunerii declarațiilor fiscale aferente perioadei de inactivitate/suspendare. Anterior derogarea se acordă doar la cererea contribuabilului. Aplicarea prevederii încetează la data reluării activității sau la împlinirea unui termen de 3 ani de la data înregistrării mențiunii în registrul comerțului.
S-a introdus posibilitatea de depunere a cererii de eşalonare la plată şi de către debitorii aflați în procedura insolvenței, cu condiția ca aceștia să iasă din procedura insolvenței până la emiterea deciziei de eşalonare la plată.
ALTE MODIFICĂRI
Se prelungeşte scutirea contribuabililor obligați la plata impozitului specific unor activități (HoReCa), potrivit Legi nr. 170/2016, pentru o perioadă de 180 de zile, calculată începând cu 3 februarie 2022.
Pentru agenţii economici care furnizează bunuri sau servicii prin intermediul automatelor comerciale ce operează pe baza plăţii cu cardul, precum și acceptarea de bancnote sau monede, se amână obligaţia de a dota automatele comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale, până la 31 decembrie 2022.